
Oameni pentru
fapte bune
Asociația Active HUB a fost înființată la finele anului 2023 din dorința membrilor
săi fondatori de a aduce în folosul comunității, vasta experiență asimilată de-a lungul anilor îndomenii precum suport umanitar, susținerea educației în rândul tinerilor, ocrotirea naturii şi promovarea activităților sportive pentru un stil de viață sănătos.
Suntem o organizație non-guvernamentală dedicată în special îmbunătățirii calității vieții pentru diverse categorii de persoane şi comunități. Ne bazăm pe puterea solidarității şi a cooperării pentru a aduce schimbări pozitive şi durabile în societate.
Obiectivele noastre
Credem în voluntariat, pe care ne propunem să îl promovăm în rândul generaţiilor tinere prin puterea exemplului. Credem în asumarea responsabilităţii, lucrul în echipă şi în comunicare. Aceste valori ne călăuzesc în tot ceea ce facem. Dorim să ne implicăm în diverse proiecte de interes local/naţional şi să susţinem ducerea lor la bun sfârşit

Acordarea de ajutor umanitar persoanelor aflate la nevoie
Ne implicăm activ în oferirea de sprijin umanitar celor afectaţi de calamități naturale, crize economice sau alte situații de urgență. Prin acțiunile noastre, asigurăm accesul la alimente, apă potabilă, îmbrăcăminte și adăpost, contribuind astfel la atenuarea suferinţei și la o recuperare mairapidă.
Oferirea de asistență socială
Asigurăm servicii de asistență socială persoanelor vulnerabile, inclusiv consiliere psihologică, sprijin emoțional și ajutor în obținerea de resurse necesare pentru o viață demnă.
Sprijinirea materială și culturală
Promovăm educația și dezvoltarea personală prin oferirea de burse, materiale didactice și activități culturale pentru elevii și studenții din mediile defavorizate. De asemenea, susținem formarea profesională și continuarea studiilor pentru adulți, contribuind astfel la integrarea lor pe piața muncii.

Reabilitarea și asigurarea integrității mediului
Suntem dedicați protecției mediului prin inițiative de reabilitare ecologică, plantări de copaci, colectarea selectivă a deșeurilor și campanii de conștientizare a importanţei conservării mediuluiînconjurător. Credem că un mediu sănătos este esențial pentru bunăstarea comunităților noastre și ne străduim să promovăm practici durabile
Susținerea activităților sportive și educarea populației
Promovăm un stil de viață sănătos prin susținerea activităților sportive și organizarea de evenimente care încurajează mișcarea și sportul. Educăm populația, subliniind beneficiile activității fizice și importanța unui regim de viață echilibrat pentru prevenirea bolilor și menținerea sănătății.
